Lupta în zona de laptopuri devine tot mai interesantă. Cei de la AMD au început să producă hardware din ce în ce mai bun. Din punctul meu de vedere, era nevoie de așa ceva. Intel a făcut ce a vrut în ultimii ani.
Atât pe zona de PC-uri, cât și pe zona de mobile. Iată că treburile ajung la o normalitate. Avem concurență, avem lucruri de care să ne bucurăm. Evident că, la un moment dat, tehnologia cât mai minimalistă va face ca upgrade-urile să fie tot mai mici. Dar, momentan, e perspectivă de performanțe.
Ryzen a făcut ca AMD să iasă pe plus în ultima perioadă. E ca o mână cerească pentru ei având în vedere problemele pe care le-au avut pe timp de criză.
Iată că acum lansează Ryzen 7 2700U și Ryzen 5 2500U. Dacă ne luăm strict pe denumiri putem să ne dăm seama că cei de la Intel vor avea concurență directă pentru modelele medii spre top, cele de consum mic. Coffe Lake va avea de furcă cu aceste modele.
Sigur, trebuie să le vedem și în practică. Momentan, cei de la AMD centrează și tot ei dau cu capul. Dacă reușesc să facă procesoare la prețuri ok probabil că vom avea din ce în ce mai multe modele bazate pe AMD.
O știre de aici ne spune că aceștia vor lucra cu HP, Acer și Lenovo pe partea de laptopuri. Probabil, în curând, vom vedea multe astfel de modele.
Adaugă un comentariu