Astăzi o să discutăm despre Acer Aspire F5-573G-501G. Este vorba despre o serie multimedia, de la Intel.
Ce poți să îți dorești mai mult de la un laptop decât să aibă o răcire decentă, să fie cu display FULL HD și să aibă SSD? Unde mai pui că are și placă video dedicată de 4 GB.
Puterea de procesare
Îmi place faptul că cei de la Acer au reușit să pună cea mai nouă generație de procesoare pe un laptop de buget mediu. Discutăm despre un model Intel Kaby Lake ce lucrează pe 14 nm și face parte din categoria procesoarelor ULV.
Procesorul are încorporată o placă video Intel Graphics 620 ce face față chiar și cerințelor mai ridicate. Mă gândesc la un film 4k, la redarea de pe Youtube a tot felul de prezentări video sau chiar jocuri entry level.
Placă video dedicată
Cât despre placa video dedicată nici nu se pune problema că nu putem să jucăm cele mai noi titluri. Sigur, cea mai mare problemă va fi pentru răcire.
Fiind un model multimedia nu s-a insistat atât de mult pe zona de răcire. Aici va trebui să fim un pic atenți. Dacă vrem ceva mai mult poate ar trebui să ridicăm un pic bugetul spre un model de gaming.
Un mare avantaj este nVIDIA Optimus. O să vă ajute foarte mult în optimizarea setărilor pentru jocurile voastre.
Memorie RAM
DDR4 începe să fie mainstream așa că ne așteptăm din ce în ce mai mult la modele cu aceste plăcuțe de RAM. Lucrează la 2133 MHz și poți adăuga, fără probleme, încă un modul de RAM fără a pierde garanția.
Stocare
Suntem în perioada în care SSD-urile sunt la putere. Poate că în următorii 5 ani de zile nu vom mai vedea HDD-uri pe piață. Nu cred ca este cazul să vă speriați că sunt doar 256GB. Sunt suficient de mulți având în vedere că avem cloud-ul lângă noi.
Bateria
Să pui baterie de 6 celule pe un laptop ULV mi se pare o decizie excelentă. Zic asta pentru că pe cele mai multe le găsim cu maxim 4 celule. Probabil că și placa video are un rol, dar oricum, dacă îl setați să ruleze pe integrată aveți șanse să folosiți chiar și 5 ore laptopul, pe baterie.
Display
Nu ni se oferă întotdeauna foarte multe informații despre display. Mi-ar fi plăcut să știm de cine este fabricat. Din păcate, știm doar că este IPS și ecran FULL HD. Asta înseamnă că beneficiem de culori destul de calde.
Sunet
Nu excelează la sunet, din păcate. Aș fi vrut să văd un parteneriat cu firmele consacrate, să vedem lucruri frumoase, din punctul de vedere al fidelității sunetului.
Conectori și alte specificații
Acer Aspire F5-573G-501G | SPECIFICAȚII TEHNICE |
---|---|
Securitate | Kensington Lock |
Material carcasa | aluminiu/ plastic |
Conectori | USB Type C |
Wireless | 802.11 ac |
Rețea | gigabit |
Bluetooth | 4.0 |
DVD RW | da |
În concluzie, este un model de luat în calcul. Dacă vreți un laptop ce are în componență și aluminiu este o variantă ok de ales.
Adaugă un comentariu