Întotdeauna mi-au plăcut produsele celor de la ASUS. Mi-au plăcut pentru că au reușit să îmbine performanța cu calitatea și să realizeze lucruri interesante. Nu sunt modele perfecte, dar pentru majoritatea persoanelor sunt fix ceea ce trebuie.
Astăzi vom discuta despre laptopul ASUS X550VX-XX015D, un laptop multimedia destul de performant.
Procesor | Intel Core i5-6300HQ, 2.3 GHz |
Placa video | NVIDIA GeForce GTX 950M, 2GB GDDR5, 64 biti |
Display | 15.6 inch, Glare, 1366 x 768 pixeli |
Memorie | 4 GB DDR4 2133MHz; maxim 16 GB memorie, 1 slot liber |
HDD | HDD 1TB, 7200 rpm |
Conectivitate | 2 x USB 3.0, 1 x USB 2.0, HDMI, VGA, jack combo audio / microfon, Wireless 802.11 an, Bluetooth 4.0, card reader, microfon incorporat, camera web HD, Gigabit Ethernet LAN |
Acumulator | Li Polymer 4 celule, 44Wh |
Dimensiuni | 380 x 251 x 29.2~31.7 |
Greutate | 2.4 Kg |
Altele | Tastatura internationala |
Design-ul X550VX-XX015D
Nu este unul special, nu este unul extraordinar, ci păstrează linia celor de la ASUS. Este realizat dintr-un plastic tare ce pare a fi din aluminiu. Eu am același model, dar o serie mai veche și vă spun că nu s-a curățat deloc decât în zonele în care n-am fost atent cu el și l-am atins.
Încă nu înțeleg și nu sunt deloc de acord cu faptul că încă se mai adauga un conector VGA pentru laptop. Pur și simplu îl face un pic mai gros. Cred că toată lumea își dorește un laptop cât mai slim.
Performanțe hardware
În categoria asta de preț nu prea avem ce să comentăm. Din punct de vedere al hardware-ului laptopul se prezintă foarte bine. Avem de-a face cu un procesor din generația Skylake și de o placă video integrată 950M GTX.
Este vorba despre procesorul I5 6300 HQ. Este tactat la 2.3 GHz, dar cu ajutorul turboboost poate ajunge până la 3.2 GHz. Acest procesor este dotat și cu o placă video integrată performantă. În aplicații de zi cu zi nu veți avea nicio problemă, chiar și în jocuri mai light. Oricum, la nevoie, placa video 950M GTX va intra și va face diferența, iar cei 2 GB VRAM sunt absolut suficienți pentru rezoluția display-ului.
Ca spațiu de stocare avem un hard disk de 1 TB la 7200 de rotații pe minut. Probabil că, în viitor, veți adăuga și un SSD lângă acesta. Atenție, va trebui introdus într-un caddy sau schimbat HDD-ul. Nu are un port SATA auxiliar.
Memoria RAM nu este suficientă din punctul meu de vedere. Nici faptul că este integrată pe placa de bază nu e chiar o soluție. Dar te scapă de incompatibilități. Totusi, încă 4 GB de RAM DDR4 la 2133 MHz sunt destul de ieftini și pot fi adăugați foarte ușor în slotul liber.
Display-ul nu este chiar unul performant. Cam ăsta este minusul ASUS. Dacă la partea hardware se descurcă foarte bine, pe partea de display avem un model glare, cu Backlit. Nici rezoluția nu știu dacă este ok. Parcă n-aș mai vrea să văd în 2016 un model HD Ready.
Sunetul, dacă m-ați fi întrebat acum câțiva ani, aș fi zis numai de rău despre el. Totuși, în ultima vreme, cei de la ASUS au făcut parteneriat cu SonicMaster. Sunetul este mult mai ok, se aude mult mai bine.
Multe persoane aleg laptopul și pentru webcam. Dacă principala activitate este să folosiți acest ASUS pentru webcam să stiți că nu este chiar ceea ce trebuie. Nici din punct de vedere al rezoluției, dar nici pentru megapixelii oferiți. Camera a rămas undeva în trecut.
Bateria
Nu este rea deloc chiar dacă este pe 4 celule. În aplicații uzuale vă duceți la câteva ore de funcționare, chiar dacă avem de-a face cu un procesor puternic, ce consumă destul de mult. Un avantaj îl are și display-ul laptopului, ce nu consumă foarte mult.
În momentul în care vă jucați nu trebuie să aveți pretenții în legătură cu bateria. Va ține în jur de 2 ore, cu indulgență.
Conectivitate
Avem tot felul de porturi. Nu înțeleg, totuși, unde este portul USB Type C. S-a lansat de ceva timp, este un standard. Mi-ar fi plăcut să fie măcar un port de acest gen. Pentru cei care nu știu despre ceea ce vorbesc aveți aici o discuție interesantă.
Ca porturi avem 3 USB-uri, dintre care doar 2 sunt USB 3.0, un conector HDMI și unul VGA. Dacă aveți aparat foto și nu numai puteți să folosiți cititorul de carduri. Este pus strategic, cumva sub carcasă. Îmi place că placa de rețea este gigabit și consider că standardul 802.11 b/g/n este suficient pentru WiFi. Pentru pasionați puteți să folosiți și bluetooth 4.0. Eu unul nu folosesc așa ceva, nu îl consider un criteriu de alegere al unui laptop.
Ionut a zis
Placa video este GDDR5 . Este o diferenta destul de mare intre ddr3 si ddr5.
Petrus a zis
De acord. Merci de corecție.
Ionut a zis
Oricand 🙂
Iustin a zis
Buna ziua! Multumesc pentru review, cautam mai multe detalii pentru acest laptop! Am o intrebare, totusi.. Ce ati alege intre modelul din review care la Altex este acum in jur de 2700 lei ( asus-x550vx-xx015d) si modelul Asus X550JX
Diferenta dintre cele doua ar fi ca primul are ram ddr4, iar cel de al doilea are ssd si procesorul i7…
Petrus a zis
Diferența este mică între acestea 2. Eu aș merge pe modelul cu SSD.
Ovidiu a zis
Salut. As vrea sa schimb laptop-ul, dar nu mă pricep deloc. Dacă îți spun Cum sau la ce îl folosesc, poate îmi vei putea da o sugestie, mai ales acum ca se apropie black friday-ul mult așteptat.
După Cum îți scriam mai sus,îl folosesc la navigat, jocuri online Cum ar fi dark orbit și altele, filme hd de 15-20gb, you tube si altele.
As vrea un laptop care sa nu-mi facă nici o problema la cele menționate mai sus sau poate un pic mai bun pentru a fi sigur.
Mulțumesc.
Marian Calinescu a zis
Eu nu m-am uitat la placa de retea cu care a venit laptopul asus f550j si m-am trezit ca are placa de retea Atheros in loc de Intel, iar acest lucru ma impiedica sa folosesc tehnologia Intel Wireless Display (WiDi) pe televizor. Asa ca fiti atenti la orice detaliu inainte de a va cumpara un laptop..
Eduard a zis
salutare tuturor. spuneti-mi va rog de unde as putea procura un astfel de laptop? multumesc mult
Petrus a zis
Salut. Este scris în articol.
cristispot a zis
salut,
pentru a pune ssd se pierde garantia cumva?
ma gandeam la 2 variante:
1. pus ssd in locul dvd-rw ului
2. pus ssd in locul hdd-ului si hdd-ul in caddy
ideea era, ssd-ul fiind in caddy va avea viteze mai mici sau nu influenteaza cu nimic? pot instala windowsul pe el sau trebuie neaparat in portul sata unde este hdd-ul?
Petrus a zis
Viteze foarte mici.